Pentru echipamentele de muncă utilizate în sectorul construcții trebuie să se garanteze îndeplinirea, încă din faza de proiectare și fabricație, cerințele esențiale de securitate și sănătate prevăzute de legislația europeană și națională.
În România există legislație națională specifică privind asigurarea, înainte de introducerea pe piață, cerințelor privind proiectarea, fabricarea, utilizarea, reglarea și întreținerea echipamentelor de muncă.
Legislația prevede cerințe esențiale de securitate și sănătate care trebuie să fie îndeplinite de echipamentele de muncă în scopul eliminării oricărui risc pe toată durata de viaţă previzibilă a acestora, inclusiv în fazele de transport, montare, demontare, dezmembrare şi casare.
Cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă pentru riscuri specifice trebuie să fie luate în considerare la proiectarea și fabricarea echipamentelor de muncă.
Înainte să fie puse în funcțiune la locurile de muncă echipamentele de muncă, utilizate pe șantierele de construcții, trebuie să ateste îndeplinirea următoarelor reglementări legislative și tehnice:
Tabel nr.1
Nr. crt. |
Hotărâre de Guvern |
Directiva |
Monitorul Oficial |
1. |
Hotărârea Guvernului nr.1029/2008 privind condițiile introducerii pe piață a mașinilor |
2006/42/CE |
674/30.09.2008 |
2. |
Hotărârea Guvernului nr.457/R1/2003 privind privind asigurarea securităţii utilizatorilor de echipamente electrice de joasă tensiune |
2006/95/CE1 |
402/15.06.2007 |
3. |
Hotărârea Guvernului nr.982/2007 privind compatibilitatea electromagnetică |
2004/108/CE2 |
|
4. |
Hotărârea Guvernului nr.1756/2007 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor |
2000/14/CE |
48/22.01.2007 |
5. |
Hotărârea Guvernului nr.752/2004 privind stabilirea conditiilor pentru introducerea pe piață a echipamentelor și sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potențial explozive |
94/9/CE |
499/03.06.2004 |
6. |
Hotărârea Guvernului nr.207/2005 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale explozivilor de uz civil şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă |
93/15/CEE |
286/06.04.2005 |
Acte normative complementare |
|||
1. |
Hotărârea Guvernului nr.1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă |
89/655/CEE |
815/03.10.2006 |
2. |
Hotărârea Guvernului nr.115/2004 privind stabilirea cerințelor esențiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecție si a condițiilor pentru introducerea lor pe piață |
89/686/CEE |
166/26.02.2004 |
3. |
Hotărârea Guvernului nr.622/R1/2004 privind stabilirea condițiilor privind introducerea pe piață a produselor din construcții |
89/106/CEE |
487/20.07.2007 |
4. |
Legea nr.245/2004 privind securitatea generală a produselor |
2001/95/CE5 |
565/25.06.2004 |
Pentru aceste echipamente trebuie să se asigure următoarele cerinţe:
- Instalaţii de distribuţie a energiei
- instalaţiile de distribuţie a energiei care se află pe şantier, în special cele care sunt supuse influenţelor externe, trebuie să fie verificate periodic şi întreţinute corespunzător;
- instalaţiile existente înainte de deschiderea şantierului trebuie să fie identificate, verificate şi semnalizate în mod clar;
- dacă există linii electrice aeriene, de fiecare dată când este posibil acestea trebuie să fie deviate în afara suprafeţei şantierului sau trebuie să fie scoase de sub tensiune. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie prevăzute bariere sau indicatoare de avertizare, pentru ca vehiculele să fie ţinute la distanţă faţă de instalaţii. În cazul în care vehiculele de şantier;
- Schele şi scări
- schelele trebuie să fie concepute, construite şi întreţinute astfel încât să se evite prăbuşirea sau deplasarea lor accidentală. Schelele trebuie să îndeplinească cerințele de securitate prevăzute în standardele române aplicabile;
- platformele de lucru, pasarelele şi scările schelelor trebuie să fie construite, dimensionate, protejate şi utilizate astfel încât persoanele să nu cadă sau să fie expuse căderilor de obiecte;
- schelele trebuie controlate de către o persoană competentă, astfel: înainte de utilizarea lor, la intervale periodice și respectiv după orice modificare, perioadă de neutilizare, expunere la intemperii sau cutremur de pământ ori în alte circumstanţe care le-ar fi putut afecta rezistenţa sau stabilitatea;
- scările trebuie să aibă o rezistenţă suficientă şi să fie corect întreţinute. Acestea trebuie să fie corect utilizate, în locuri corespunzătoare şi conform destinaţiei lor. trebuie să îndeplinească cerințele de securitate prevăzute în standardele române aplicabile. Scările trebuie să îndeplinească cerințele de securitate prevăzute în standardele române aplicabile;
- schelele mobile trebuie să fie asigurate împotriva deplasărilor involuntare;
- Instalaţii de ridicat
- instalaţiile de ridicat şi accesoriile acestora, inclusiv elementele componente şi elementele de fixare, de ancorare şi de sprijin, trebuie să fie: bine proiectate şi construite şi să aibă o rezistenţă suficientă pentru utilizarea căreia îi sunt destinate; corect instalate şi utilizate; întreţinute în stare bună de funcţionare; verificate şi supuse încercărilor şi controalelor periodice, conform dispoziţiilor legale în vigoare și respectiv manevrate de către lucrători calificaţi care au pregătirea corespunzătoare;
- instalaţiile de ridicat şi toate accesoriile de ridicare trebuie să aibă marcată în mod vizibil valoarea sarcinii maxime;
- instalaţiile de ridicat, precum şi accesoriile lor nu pot fi utilizate în alte scopuri decât cele pentru care sunt destinate.
- Vehicule şi maşini pentru excavaţii şi manipularea materialelor
- vehiculele şi maşinile pentru excavaţii şi manipularea materialelor trebuie să fie: bine concepute şi construite, ţinându-se seama, în măsura în care este posibil, de principiile ergonomice; menţinute în stare bună de funcţionare și respectiv utilizate în mod corect;
- conducătorii şi operatorii vehiculelor şi maşinilor pentru excavaţii şi manipularea materialelor trebuie să aibă pregătirea necesară;
- pentru a se evita căderea în excavaţii sau în apă a vehiculelor şi a maşinilor pentru excavaţii şi manipularea materialelor trebuie să fie luate măsuri preventive. Când este necesar, maşinile pentru excavaţii şi manipularea materialelor trebuie să fie echipate cu elemente rezistente, concepute pentru a proteja conducătorul împotriva strivirii în cazul răsturnării maşinii şi al căderii de obiecte;
- Instalaţii, maşini, echipamente
- instalaţiile, maşinile şi echipamentele, inclusiv uneltele de mână, cu sau fără motor, trebuie să fie: bine proiectate şi construite, ţinându-se seama, în măsura în care este posibil, de principiile ergonomice; menţinute în stare bună de funcţionare; folosite exclusiv pentru lucrările pentru care au fost proiectate și respective manevrate de către lucrători având pregătirea corespunzătoare;
- instalaţiile şi aparatele sub presiune trebuie să fie verificate şi supuse încercărilor şi controlului periodic.
În vederea utilizării instalațiilor electrice trebuie să fie proiectate și fabricate astfel încât să se asigure următoarele cerinţe de securitate şi sănătate în muncă:
- instalaţiile electrice să fie proiectate, realizate şi utilizate astfel încât să nu prezinte pericol de incendiu sau explozie, iar lucrătorii să fie protejaţi corespunzător contra riscurilor de electrocutare, în scopul prevenirii riscurilor de natură electrică din reglementările legale aplicabile pentru sectorul construcţii. În acest sens, în incinta şantierelor, instalaţiile electrice trebuie executate pe cât posibil pe soluţia definitivă, evitându-se pe cât posibil, alimentarea cu energie electrică provizorie/temporară;
- instalaţiile electrice provizorii/temporare/cu durată de funcţionare limitată trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii tehnice şi aceleaşi cerinţe de securitate şi sănătate, din punct de vedere al protecţiei împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională ca şi instalaţiile definitive;
- instalaţiile electrice existente înainte de deschiderea unui şantier trebuie să fie identificate, verificate şi semnalizate în mod clar.
Pe şantierele de construcţii temporare sau mobile se recomandă, după caz, executarea instalaţiilor de joasă tensiune în cabluri.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, trebuie executate aerian, dar cu conductoare electrice torsadate.
Instalaţiile electrice care au in componenţă conductoare electrice neizolate trebuie evitate, in incinta şantierelor, cu excepţia celor pentru instalaţiile de ridicat şi transportat.
În cazul utilizării instalaţiilor electrice aeriene cu conductoarelor neizolate trebuie să fie asigurate cerinţele tehnice şi de securitate, coroborate cu prevederile specifice din HG nr. 300/2006:
- în punctele cele mai înalte ale şantierului se prevăd descărcătoare de supratensiune;
- descărcătoarele de supratensiune trebuie montate cât mai aproape de receptoarele de energie electrică prevăzute cu înfăşurări electrice (transformatoare electrice).
Posturi electrice de transformare provizorii din care se alimentează cu energie electrică şantierul, trebuie să fie amplasate pe cât posibil în centrele de greutate ale receptoarelor de energie electrică.
Pentru prevenirea accidentelor de muncă provocate de curentul electric, toate instalaţiile electrice, echipamentele de muncă şi mijloacele de protecţie trebuie verificate la recepţie, înainte de darea în funcţiune, şi apoi periodic în exploatare, precum şi după fiecare reparaţie sau modificare.
Mijloacele şi echipamentele electrice de protecţie trebuie să fie verificate, în conformitate cu prevederile reglementărilor şi regulilor tehnice aplicabile, înainte de utilizare, la punerea în funcţiune, după reparaţii sau modificări şi apoi periodic (în exploatare).
Serviciul/departamentul/secţia întreţinere sau firmele specializate trebuie să întocmească lista verificărilor periodice pentru fiecare instalaţie electrică, echipament de muncă electric și/sau mijloc de protecţie electric şi respectiv să execute aceste verificări.
Este strict interzisă punerea sub tensiune a instalaţiei electrice, echipamentului de muncă care nu a corespuns la una din verificări.
Criteriile de evaluare a eficacităţii măsurilor de protecţie împotriva pericolelor de natură electrică la echipamentele de muncă, echipamentele şi mijloacele de protecţie şi instalaţiilor electrice aflate în utilizare sunt următoarele: cerințele de securitate specifice prevăzute de HG nr. 300/2006 și HG nr. 1146/2006 şi respectiv instrucțiunile prevăzute în Cărțile tehnice stabilite de producătorul echipamentului de muncă.
În cazul echipamentelor de muncă electrice trebuie să fie garantate următoarele cerinţe de securitate şi sănătate în vederea prevenirii riscurilor de natură electrică:
- maşinile acţionate electric trebuie să asigure îndeplinirea cerințelor esențiale de securitate și sănătate prevăzute de HG nr. 1029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor;
- echipamentele electrice utilizate pe şantierele temporare sau mobile trebuie să fie montate,
întreţinute şi exploatate astfel încât să se asigure protecţia împotriva pericolelor de incendiu sau
explozie, iar lucrătorii să fie protejaţi corespunzător contra riscurilor de electrocutare.Pe şantierele mobile sau temporare se recomandă să fie adoptate următoarele măsuri tehnice de securitate pentru asigurarea protecției împotriva electrocutării prin atingere directă:
- acoperirea cu materiale electroizolante a părţilor active (izolaţie de protecţie) ale instalaţiilor şi echipamentelor electrice;
- închiderea în carcase sau acoperirea cu învelişuri exterioare (carcasare);
- îngrădirea instalaţiilor şi echipamentelor electrice.
În același sens, pe şantierele mobile sau temporare se recomandă adoptarea a următoarelor măsuri tehnice de securitate pentru asigurarea protecției împotriva electrocutării prin atingere indirectă:
- alimentarea la tensiune redusă;
- izolarea suplimentară de protecţie aplicată echipamentului electric;
- separarea de protecţie.
- pentru instalaţiile şi echipamentele de muncă electrice la care nu s-a aplicat una din cele trei măsuri tehnice de securitate împotriva electrocutării prin atingere indirectă prezentate mai sus trebuie prevăzute cu cel puţin două măsuri de protecţie alese încât ele să nu se anuleze reciproc.
Toate echipamentele de muncă electrice trebuie alimentate direct dintr-un tablou electric de distribuţie, printr-un circuit electric individual, prin instalaţie electrică fixă şi circuit separat. Pot face excepţie echipamentele de muncă care îşi schimbă frecvent amplasamentul şi care se admite să fie alimentate prin prize şi cordoane speciale pentru instalaţii electrice mobile, în execuţie medie sau grea sau conducte electrice armate, după caz.
- echipamentele portabile folosite în medii sau procese umede (de ex. maşini de frecat mozaic, vibratoare pentru beton, maşini de curăţat parchetul etc) care nu sunt de clasă II de protecţie sau la care măsura tehnice de securitate împotriva electrocutării prin atingere indirectă nu este "separarea de protecţie", se recomandă să fie alimentate la o tensiune foarte joasă;
- echipamentele de muncă şi instalaţiile electrice care, în timpul utilizării, pot să fie expuse descărcărilor electrice trebuie să fie protejate prin dispozitive sau cu măsuri adecvate împotriva efectelor trăsnetului.